marți, 4 iunie 2013

M4 SIR Cybergun updated

Acesta replica de M4 SIR cu corp din plastic este clona dupa primele modele de Marui cu camera de hop-up din 2 bucati. Jin Gong este unul din producatori chinezi cunoscuti care fabricau acest model.



Problema este ca acest model a venit la mine cu o camera de hop-up metalica de tip nou, care pentru a fi montata trebuie sa i se aduca modificari corpului, mai exact sa se inlature din corp zona din dreptul orificiului camerei de hop-up ce intra in incarcator.


Observam o carcasa neramforsata care pare fragila, motor stock, ghid arc metalic fara rulment, cilindru neportat, piston cu dinti din plastic intacti, bucse metalice 6mm, roti normale A&K.


Este "interesant" modul in care a fost gresata carcasa de gearbox dar in dreptul bucselor; nu as vrea sa dau un verdict eronat, dar carcasa pare firava si nu stiu daca o sa reziste mult timp la o viteza de 120 m/s.



Contactul tragaci arata bine, semn ca nu s-au folosit baterii foarte puternice pe replica.


Recomandari pentru 120 m/s:
- mosfet
- piston cu dinti metalici
- arc
- modificare corp replica pentru camera de hop-up noua
- guma hop-up

Update 29.06.13

Corpul dinplastic a fost usor de polizat pentru a face loc modelului mai nou de camera de hop-up. Problema a fost rezolvata, iar replica se monteaza usor. (revin cu poze detaliate)


Teava este din otel, acesta este un lucru bun deoarece, evident, uzura apare mai greu. Muchiile ascutite ale orificiului au fost rotunjite cu ajutorul unei pile fine de metal.


Camera de hop-up metalica are incastrat un nub in forma de H, dar a trebuit sa-i adaug un distantier din cauciuc pentru a-i optimiza cursa.


Guma de pe replica era lucioasa si dura, iar gumei G&P pe care am montat-o ulterior a trebuit sa-i aplic niste banda de teflon pentru a-i asigura o izolare pneumatica optima.


Am fost surprins sa constat ca capul de piston de plastic original pe care intentionam sa-l montez  pe pistonul nou se prindea in mod direct de corpul pistonului original. Asadar, singura solutie a fost sa montez un cap de piston metalic, cu rulment si cu prindere independenta.


In foto de mai jos se observa setupul final. In timpul testelor preliminare a lovit ghinionul si s-a rupt primul dinte de la piston.


 Am trimis mail cu fotografie si descrierea detaliata setupului la AirsoftCluj, locul de unde am cumparat pistonul, pentru a cere lamuriri referitor la calitatea acestora, si am primit urmatorul raspuns:

 "Buna ziua,
Nu oferim garantie pentru componentele montate in afara service-ului nostru.
Probabil a fost lovit cu forta de pinion, avand in vedere ca folositi si LiPo de 11,1. Aceste pistoane rezista bine pe armele AimTop cu arcuri de 130 si scot 150. Daca doriti va putem aduce dinti de schimb ... De doi ani de cand vindem replicile AimTop nu am schimbat nici un piston la ele. Nu cunosc configuratia replicii in care s-a rupt pistonul, deci nu ma pot pronunta. Fiecare trage concluzia din experienta proprie. Producatorul recomanda acumulatori lipo de 7,4V sau NiMh de maxim 9,6V."


 

 Pot sa spun ca sunt surprins intr-un mod foarte neplacut fata de lipsa de interes a comerciantului fata de problema unui client, mai ales ca e vorba de o nisa relativ restransa. Datorita atitudinii de care am avut parte nu voi mai comanda de la acestia, si nici nu ii voi recomanda pe viitor.

Urmeaza sa primesc un alt set de dinti cu care voi finaliza replica, si voi reveni cu detalii.


Update 12.07.13:

Am comandat un set de dinti identici direct de la sursa, din Cehia, pe care i-am montat in gearbox, si care functioneaza in parametri.



Eram dator cu o foto a corpului polizat in dreptul camerei de hop-up. Felul in care se demoteaza replica este unul hibrid: se desface pinul din spate si se rabateaza jumatatea superioara a corpului in sus, pe axul pinului din fata, dupa care se scoate acesta, si se trage corpul superior inspre in spate, cu atentie permanenta la nozzel-ul de fata gearboxului.


In final, mosfetul si firele se aseaza foarte bine in gripul frontal, lasand loc destul pentu o baterie generoasa.


La cat mai multe bile!

Un comentariu:

  1. camera de hop este prinsa in suruburi de corpul replicii? de lower receiver?
    ce camera de hop up recomanzi pentru modelul Cybergun SX ris?
    ms

    RăspundețiȘtergere